Rita, Sfânta dorinţelor imposibile
24 mai 2008
Sfânta Rita de Cascia a fost o femeie căsătorită, iar soţul ei a murit într-un duel. Cei doi copii au voit să răzbune moartea tatălui, dar ea nu a fost de acord, s-a rugat lui Dumnezeu mai bine să moară decât să facă acest pă cat , iar copiii au murit. A vrut să intre în mănăstire, dar fiind căsătorită, nu era posibil. Într-o noapte, a fost condusă de Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Augustin la mănăstirea augustinienilor, care au lăsat-o în curtea mănăstirii. Considerând că a fost o minune, superioara a primit-o în mănăstire. Spinul devotamentului
Rita avea mare devoţiune faţă de Isus Cristos şi medita îndelung Patimile Domnului. Într-o zi, l-a rugat astfel pe cel Răstignit: "Doamne, dă-mi şi mie un spin din coroana Ta, ca să fiu alături de Tine în suferinţă". Printr-o lumină, un spin s-a îndreptat spre fruntea ei, i-a făcut o rană adâncă şi dureroasă pe care a avut-o toată viaţa. Rana a devenit urât mirositoare şi Rita a fost izolată. Odată, la cererea ei, un trandafir sălbatic a înflorit în plină iarnă şi toţi au putut mirosi parfumul acestui trandafir. Altădată, din ascultare a plantat un vrej uscat de smochin, care s-a prins şi a dat roade tot în timpul iernii. La Jubileul din anul 1430, Rita l-a rugat pe Isus să-i vindece rana de la frunte, ca să poată merge şi ea la Roma. Imediat rana de la frunte s-a vindecat, rămânând durerea, iar după ce s-au întors la mănăstire, rana s-a redeschis. Rita a trăit cu această rană până la 23 mai 1457, când s-a stins din viaţă, lăsând în celulă un parfum puternic. Rana de la frunte s-a transformat într-o diademă, reflectând raze luminoase.
O minune permanentă este trupul intact al acestei sfinte, păstrat până în zilele noastre. După atâţia ani, membrele îşi păstrează supleţea şi uneori se mişcă. În anul 1927, mâna stângă s-a ridicat de trei ori. Se spune că într-o noapte au intrat nişte hoţi în mănăstire, dar s-au speriat şi au fugit când au văzut că din raclă s-a mişcat corpul neînsufleţit al Ritei.
Neînţeleasă de oameni
Rita s-a născut în anul 1381, într-un colţ îndepărtat al Umbriei, la Raccaporena. A crescut în frica de Dumnezeu, alături de părinţii ei înaintaţi în vârstă, a căror autoritate a respectat-o atât de mult încât, pentru a face voinţa lor, a renunţat la gândul de a intra în mănăstire şi a acceptat să se căsătorească cu un tânăr violent şi certăreţ, Paul Ferdinard. Biografiile sfintei ne prezintă icoana unei vieţi de familie ca multe altele: o soţie bună, iertătoare, atentă să nu provoace supărare soţului, ale cărui abateri ea le cunoştea bine, dar care suferă şi se roagă în tăcere. Bunătatea ei reuşeşte până în cele din urmă să înmoaie inima lui Paul, care îşi schimbă viaţa şi obiceiurile, dar nu reuşeşte să facă uitate vechile ameninţări din partea numeroşilor săi duşmani. Într-o seară, cineva intră speriat în casă şi îi spune Ritei că soţul ei zace mort pe marginea unui drum. Cei doi copii ai lor, de acum mărişori, au jurat să se răzbune. Rita încearcă să îi convingă să renunţe la acest gând, dar a trebuit să îşi dea seama că toate eforturile ei sunt zadarnice, şi atunci a găsit curajul să-L roage pe Dumnezeu să îi cheme la El mai degrabă decât să permită să îşi păteze mâinile cu o crimă. Rugăciunea ei, omeneşte de neînţeles, a fost ascultată.
Rămasă fără soţ şi fără copii, Rita se duce şi bate la poarta mănăstirii călugăriţelor augustiniene din Cascia, dar cererea nu i-a fost primită.
Întorcându-se în căminul ei pustiu, se roagă fierbinte şi timp îndelungat la cei trei protectori ai ei: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Augustin şi Sfântul Neculai de Tolentino. Şi într-o noapte se întâmplă minunea: cei trei sfinţi apar, o invită să îi urmeze, dau la o parte poarta mănăstirii, bine asigurată cu zăvoare şi lanţuri, şi o conduc în mijlocul capelei unde călugăriţele făceau rugăciunile de la miezul nopţii. Astfel Rita a fost primită în mănăstire şi a îmbrăcat haina călugărească. Şi-a sfârşit viaţa în mănăstirea din Cascia, în anul 1457, şi a fost canonizată în mod oficial în 1900.
Astăzi, 8 mai, conform calendarului latin, este sărbătorit Fericitul Ieremia Valahul. Deşi demersurile pentru declararea sa ca Sfânt au început imediat după moartea sa în 1625, ceremonia de